COLABORATORI

”Suntem în piața IT&C de 26 ani. Competențele noastre profesionale provin în marea lor majoritate de la UTC-N. Ne situăm acum între primii 5 integratori de sisteme din piața românească. Am apreciat mereu absolvenții cursurilor dumneavoastră. În integrarea soluțiilor de IT pentru business, credem că masterul de Telecomunicații și masterul de Tehnologii multimedia de la facultatea ETTI ne sunt extrem de utile. Aș insista chiar pe creșterea ponderii modulelor de securitate cibernetică, într-o perioada în care atacurile se succed tot mai des. Suntem membri ai asociației IT ARIEȘ Transilvania și ai clusterului iTechsylvania și sprijinim legătura strânsa cu mediul academic, inclusiv prin proiecte de cercetare comune, cum ar fi de exemplu URBIVEL. Sperăm să avem o excelenta colaborare și în continuare.”

Marcel BORODI, CEO Net Brinel, România

”Programul de master francofon Prelucrarea semnalelor și imaginilor (PSI) al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca s-a remarcat, încă de la primele generații de absolvenți, prin formarea de personal calificat în domenii precum prelucrarea semnalelor și imaginilor. O deosebită importanță în formarea tinerilor absolvenți o au multiplele parteneriate cu universități și companii multinaționale de prestigiu în care aceștia sunt implicați.


Un exemplu elocvent este domnul inginer Bogdan Belean, absolvent al masterului francofon în anul 2007, în prezent angajat al institutului național INCDTIM Cluj-Napoca, care s-a remarcat prin rezultate excepționale în domeniul prelucrărilor de imagini și dezvoltării de arhitecturi reconfigurabile pentru prelucrări de semnale. Astfel, noi metode și arhitecturi reconfigurabile pentru prelucrări de imagini cu aplicații bio-medicale au fost publicate în reviste de prestigiu ale cercetării internaționale precum (BMC Bioinformatics, Medical, Biological Engineering and Computing, Measurement și Construction and Building Materials).”

Dr. Ing. Adrian BOT – Director General Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare, Cluj-Napoca (INCDTIM Cluj-Napoca)

”Ne exprimăm deplina mulțumire a îndelungatei colaborări pe care o avem cu UTCN, Facultatea de Electronica, Telecomunicații și Tehnologia Informației în vederea dezvoltării masterului francofon “Prelucrarea Semnalelor și Imaginilor” ai cărui absolvenți sunt de real interes pe piața forței de munca înalt calificate din țara și străinătate.

Cristian CALU, Branch Manager, ETA2U România

”Apreciem masterul de Telecomunicații și pe absolvenții lui. Reușim să identificăm printre ei oameni cu pregatire teoretică solidă și cu mare potențial in ceea ce privește aplicarea practică. Spusele mele se confirmă prin promovările accelerate din cadrul companiei a acestor absolvenți, fie pe parte tehnică, fie pe parte de coordonare de echipa tehnică.


Așteptam și viitoarele generații să fie integrate echipei noastre cu același success.”

Tudor Ciuleanu, Managing Director, Imprezzio Global

”Absolvenții masterului de Telecomunicații de la ETTI sunt printre cei mai buni ingineri din Frequentis, lucrând în domeniul pentru care s-au pregătit. Așteptăm și în continuare să ni se alature noi specialiști în rețele definite prin software, securitate, transmisii de date de mare viteză și alte domenii conexe.”

Bogdan MIHĂILESCU, Department Manager, Frequentis România

”Ca și absolvent al Universității Tehnice și în acelasi timp colaborator in calitate de asistent universitar, am interacționat de-a lungul anilor atât cu mediul academic universitar, cât și cu o diversitate de studenți care au decis să urmeze o direcție în domeniu tehnic.

Programele masterale, atât in cadrul Universității Tehnice, cât și in cadrul multor altor universități din țară și din străinatate, înseamnă mai mult decât a doua treapta a studiilor, înseamna specializarea într-un anumit domeniu, aprofundarea și fixarea unor noțiuni și concepte care, ulterior, constituie baza activităților noastre de zi cu zi din cadrul job-ului. Sprijinul primit din partea profesorilor, precum și parcurgerea unei curricule care urmărește să surprinda aspecte prezente pe piața muncii, aduc un plus de valoare în activitățile desfașurate și efortul depus ulterior, ca și angajat.

Susțin studenții din cadrul Universității Tehnice, care au trecut de pragul licentei, să continue cu un program masteral în cadrul caruia încep să se formeze din punct de vedere profesional și care, cu siguranță, o să îi ajute să se integreze cu o mai mare usurință în câmpul muncii.

Studiul într-o limba straină, oportunitatea de a obține o dublă diplomă pot reprezenta de asemenea atuuri pentru integrarea pe piața muncii.

dr.ing. Călin Văduva, CEO, Fortech

ABSOLVENȚI

“Am ales masterul Prelucrarea Semnalelor și Imaginilor datorită posibilității de a utiliza cunostințele oferite de aceste cursuri în boomul informational în care suntem la etapa actuală : procesări de semnale, de date, care pot fi ușor adaptate unei game largi de domenii ca big data, telecomunicații, medicină, finanțe. Cursurile acestui master mi-au oferit șansa de a-mi dezvolta capacitațile de analiză și cercetare orientandu-mă ușor cu ajutorul profesorilor asupra domeniilor la care am fost interesat, membrii facultății încurajand ideile, proiectele noi și originale.


Un alt motiv important în alegerea masterului a fost din cauza caracterului său internațional. Posibilitatea de a studia împreună cu studenții din Europa crează un climat favorabil atât din punct de vedere al stimulării intelectuale, carierei, cât și culturale. Astfel, el mi-a oferit sansa de a pleca în strainatate pe parcursul studiilor și de a continua cu o teză în cotutela cu Franta ce m-a ajutat din punct de vedere profesional.”

dr.ing. Ion RĂILEANU, absolvent master Prelucrarea Semnalelor și Imaginilor, în prezent Research and Development Engineer, Middle Office – Commodities, Société Générale Corporate Investment Banking, Paris, Franța

”Alegerea de a studia la acest master a venit odată cu angajarea mea, având în vedere pozitia de Software Embedded Tester pe care lucrez la NTT Data Romania, deoarece acest masterul de Inginerie Electronică reprezintă un domeniu conex cu ceea ce fac la muncă.De asemenea, având în vedere faptul că în ciclul de licență am studiat specializarea Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații, am considerat că ar fi un pas important pentru mine migrarea către partea aceasta de inginerie electronică, pe care să o îmbin cu cea de telecomunicații și tehnologia informației. Astfel, am avut ocazia să asimilez cunoștințe teoretice și practice pe care să le valorific și la locul de muncă. Compania în care lucrez colaborează cu facultatea de ETTI prin sprijinirea studenților în implicarea diverselor activități sau concursuri, cum ar fi SSET.”

Oana-Daria CHEȚA, absolvent master Inginerie Electronică

”Pentru mine programul de studii Tehnologii multimedia a fost cea mai buna optiune deoarece toate materiile studiate sunt de un real folos in lumea din afara portilor UTCN. Atat bazele de date, elementele software avansate in telecomunicatii cat si prelucrarea de imagini, sau alte materii care le voi studia in anul 2 sunt deosebit de utile in alegerea unui loc de munca.”

Andra BĂCANU, absolvent master Tehnologii Multimedia

”Am ales programul de master Telecomunicații deoarece mi s-a părut o continuare firească a studiilor de licență. Dacă pe parcursul celor 4 ani mi-au fost prezentate fundamentele disciplinelor studiate, programul de master a fost cel care m-a ajutat să înțeleg cu adevărat subtilitățile acestor discipline. Mai mult, masterul mi-a oferit șansa de a-mi continua perfecționarea în domeniul preferat, prin numeroase activități practice, desfășurate atât în țară cât și în străinătate.”

Iustin IVANCIU, absolvent master Telecomunicații

”Principalele motive care m-au facut sa aleg masterul Prelucrarea semnalelor si imaginilor au fost oferta bogata de cursuri ce permit punerea in aplicare a cunostintelor dobandite în timpul facultatii în domenii variate (imagistica medicala, teledectie, biotehnologii si genomica, explorarea non-invaziva a resurselor terestre si maritime folosind tehnici dedicate etc.), faptul ca permite perfectionarea limbii franceze si, nu in ultimul rand, deschiderea si perspectivele pe care le ofera prin intermediul dublei diplome cu recunoastere internationala. Am aplicat pe durata studiilor de master pentru un stagiu în Franţa (Bordeaux) din dorinţa de a experimenta un sistem diferit de educaţie, de a-mi îmbunătăţi abilităţile de limba franceza, de a cunoaşte mai bine această ţară şi de a testa capacitatea mea de adaptare într-un mediu diferit. În opinia mea, sistemul de învăţământ francez se concentrează mai mult pe calitate decat cantitate, favorizând întelegerea şi utilizarea cunoştinţelor dobândite. La Universitatea Bordeaux 1 am avut oportunitatea de a lucra cu oameni profesionişti, devotaţi profesiei lor, răbdători, foarte generoşi cu timpul şi cunoştinţele lor. În timpul stagiului am dobândit aptitudini şi competenţe care sunt sigură că se vor dovedi foarte valoroase în viitor. Le recomand tuturor studentilor sa efectueze stagii în străinătate; este o oportunitate ce nu trebuie ratată.”

Ana-Maria ROMAN, absolvent master Prelucrarea Semnalelor și Imaginilor – în limba franceză, dublă diplomă UTC-N, Universitatea din Bordeaux